Minima ruralia

Mi-o zâs oaminii că primarele comunii Jupuiş merè odată cu motoru înspe satu Bălăceşti, despe care auzâse el, că doară l-o ales tăţi ţăranii din patru sate, numa că nu pè cunoştè drumu, că nu-l mânase încă p-acolo. Table d-elea de pleu îndicătoare nu-s, că le-o furat mai pân nouăştri oarecine când i-o trăbuit ţavă. Şi de-atunci nu s-o mai fost găsâtă bani până n-o vinit euroii, că alea-s scumpe. Noroc cu autogara noastă faină, că altufel n-ar da nime de satu nost. Ş-amu s-o plâns neamţu din Bălăceşti că pretenii din Jermania nu-i găsăsc satu. Ş-o întrebat atunci primarele pă unu care merè pă drum la răscruce:
-Bălăceşti?
-Da chiar mă bălăcesc, domnu, mulţam de întrebare, că drumu-i rău de tăt. Da las că la vară să usucă, dacă n-o ploiè. Da p-aici să n-o cârmeşti, că te-nglodezi de tăt cu motoru.
Şi primarele i-o mulţumit atunci pântu sfat şi s-o înturnat cătă casă. Apoi o fo comandată tăt câte două table d-elea pântu tri sate, că Jupuişu avè deja. Ş-amu zice că să nimereşte Bălăceştiu şi cu jipiesu. Io asta încă n-am văzut, da cu mobilu o vinit mulţi şi ăla mere.